A fost trimis pentru toată omenirea (Enbiya 21: 107), căci Coranul se adresează întregii omeniri (Araf 7: 158) prin modurile: „O, omenire”, „O, tu, fiul lui Adam.” Astfel, putem spune că adevărata globalizare din istoria omenirii a început cu profetul Muhammed.

Principala misiune a profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este de a transmite revelația divină. Această misiune conține șase articole:

1. Profeția: Să primească îndrumarea divină, așa cum este ea, transmisă de Allah omenirii, pe calea revelației, fără să adauge ceva la aceasta (Araf 7: 157-158).
2. Mesageria: Să transmită mesajul divin pe care l-a primit, omenirii, fără să adauge sau să scadă ceva (Ahzab 33: 40).
3. Un exemplu bun: Să fie un exemplu și o persoană model pe care drept-credincioșii le pot lua ca exemplu (Ahzab 33: 21; Baqara 2: 143).
4. Transmitere și chemare: Să cheme la acceptarea ghidului divin trimis omenirii (Șuara 26: 214).
5. Învățare: Să-i învețe pe oameni mesajul divin prin transpunerea practică în viața de zi cu zi (Baqara 2: 151).
6. Clarificare: Să explice în detaliu mesajele divine (Nahl 16: 44).

Într-adevăr, în a doua parte a mărturisirii de credință, care este precum poarta de acces în Islam, se subliniază faptul că profetul Muhammed este robul și mesagerul lui Allah. Aceasta reprezintă o accentuare asupra caracterului uman al Profetului.

Mai mult, în Coran, Allah subliniază faptul că profetul Muhammed este un om, la fel ca toți ceilalți profeți:

„Spune: ‹‹Și eu sunt asemenea vouă un om muritor››.” (Kehf 18: 110)

„Muhammed este doar un mesager; într-adevăr că înaintea lui au venit și-au plecat și alți mesageri. El poate muri sau poate fi ucis.” (Ali Imran 3: 144)

Această accentuare, conține mesaje diferite pentru diverse categorii de oameni:

1. Celor care îl iubesc și cred în el: Nu vă otrăviți iubirea pe are o aveți față de el prin divinizarea lui.
2. Celor care cred în el dar nu-l urmează ca model: Nu puteți să vă scuzați spunând că n-aveți cum să fiți la fel ca el, că nu puteți face ceea ce a făcut el; căci el a fost un om la fel ca voi toț
3. Celor care îl consideră pe om păcătos și ca atare nu mai au nicio nădejde de la oameni: Allah și-a pus speranța în om, căci omul este o creatură atât de bună încât a fost ales ca mesager al Lui.

1. Un om muritor (Kehf 18: 110; Fussilet 41: 6)
2. Robul lui Allah (Yasin 53: 10)
3. Profet (nebi) și mesager (resul) (Ali Imran 3: 144)
4. Posesorul unui comportament măreț (Qalem 68: 4)
5. Îndurare pentru întreaga omenire (Enbiya 21: 107)
6. Ultimul Profet (Ahzab 33: 40)
7. Vestitorul și prevenitorul care cheamă numai la Allah (Ahzab 33: 46)
8. O reflectare a unei lumini care strălucește în spectrul revelației (Ahzab 33: 46)
9. Milos și îndurător față de drept-credincioși (Teube 9: 128)

Înainte de a primi revelația, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era bun, dar pasiv, însă de îndată ce a primit-o a devenit bun și activ. Atunci când era pasiv, conducătorii mekkani îl ridicau în slăvi, poreclindu-l „cel de încredere” (El-Emin), iar când a devenit activ datorită Coranului, care l-a trezit și i-a făcut și pe cei din jurul său să se trezească, l-au făcut nebun sau au zis că-i posedat (El-Mejnun). Cauza acestui fapt era că se transformase dintr-o persoană retrasă, care nu se amesteca în treaba nimănui, într-o persoană cu misiune ce nu admitea compromisuri și care era gata să-și apere misiunea chiar cu prețul vieții. Înainte de a primi profeția el nu a avut nicio faptă supranaturală sau ieșită din comun. În cazul în care ar fi avut loc, inamicii lui ar fi spus: „Faptul că în trecut a făcut unele lucruri ieșite din comun dovedește că este magician.” Însă ei n-au putut spune acest lucru. În schimb au pretins că el intră între tată și fiu, desparte soțul de soție, iar acestea le face printr-o forță a magiei. Căci noii drept-credincioși, în pofida presiunilor extreme, terorizării și chiar a torturii, nu renunțau la crezul lor. De aceea, politeiștii din Mekka nu puteau să spună decât: „Au fost posedați de demoni!”

Politeiștii mekkani au uneltit împotriva Profetului un plan de atac format din patru etape. La început s-au făcut că nu-l bagă în seamă, apoi l-au luat în derâdere, apoi l-au calomniat, iar în cele din urmă, l-au atacat efectiv și chiar au atentat la viața lui. În plus, când trecea pe drum era scuipat și i se vorbea urât. Ba chiar erau atât de plini de ură încât într-o zi pe când Profetul împlinea rugăciunea la Kaaba i s-au aruncat asupra lui organele interne ale unei cămile.

Însă el a ignorat toate acestea și și-a continuat drumul, ghidat fiind de revelație. După perioada chemării individuale care se baza pe metoda „om la om” și care a durat un timp scurt, a trecut la perioada chemării colective. El îi invita pe mekkani să spună: „Afirmați că nu există altă divinitate în afară de Allah ca să fiți salvați!” Primii care au răspuns chemării lui au fost dintre cei care se plângeau de carențele comportamentale și de nedreptatea existente în societate. Chemarea Profetului care transformase casa lui Erkam într-o școală a Coranului, a avut ecou mai mult în rândul tinerilor, sclavilor, femeilor și a celor nedreptățiți.

O dată cu pogorârea surei numărul 53 (Nejm), care critică vehement statuetele politeiștilor, necredincioșii mekkani au început să atace fizic noua colectivitate de musulmani. Ținta atacurilor erau sclavii și cei care          n-aveau un trib care să le ofere protecție. Văzând că presiunile se intensifică, Profetul i-a sfătuit pe noii musulmani să emigreze în Etiopia unde vor găsi un rege drept. Acest eveniment a avut loc aproximativ în al cincilea an al profeției. Emigranții au rămas acolo timp de 15 ani. După ce a fost cucerit Hayber-ul li s-a permis acestora să se reîntoarcă. Căci cucerirea Hayber-ului a reprezentat unul dintre punctele culminante pentru societatea musulmană din Medina, deoarece prin această cucerire se garantase viitorul societății islamice.

Pogorârea Coranului în întregime a durat 23 de ani. Primele versete care au fost pogorâte sunt primele cinci versete ale surei numărul 96. Aceste versete se adresează în mod direct profetului Muhammed, utilizându-se verbul la imperativ, ceea ce arată că obiectivul acestor versete este de a-i clădi personalitatea interlocutorului revelației. Titlul temei primelor versete revelate este „știința.” Porunca „Citește!” înseamnă „Informează-te!”, „Învață!”. Așa cum este evident Cel care poruncește citirea este evident și interlocutorul Său, însă nu se știe nimic despre ceea ce urmează a fi citit. Ca urmare, în astfel de cazuri semnificația este „Citește totul!”. Astfel înțelesul primului verset este că Universul cu tot ceea ce cuprinde este o carte deschisă. Versetele primului pasaj revelat:

„Citește în numele Domnului tău

Domnul tău a creat omul din iubire!

Citește, căci Domnul tău este posesorul generozității infinite!

El l-a învățat pe om (știința) prin a nota cu condeiul!

El l-a învățat pe om ceea ce nu știa.” (Alaq 96: 1-5)

Perioada de pogorâre a Coranului, care a început cu aceste versete, va dura 23 de ani, până la moartea Profetului.

În următoarea etapă, Coranul l-a chemat pe profetul Muhammed, care înainte de a primi revelația era pasiv și bun, să fie activ și bun. Pentru aceasta, în primul rând i s-a cerut să-și ilumineze și să-și clădească propriul suflet:

„O, tu, Profetule asupra căruia s-a încărcat o sarcină grea (precum revelația).

Ridică-te în timpul înaintat al nopții!

În toiul nopții sau înainte cu puțin de aceasta sau puțin mai târziu…

Și citește Coranul cu mare concentrare!

Pentru că Noi îți vom pogorî ție un cuvânt greu și valoros.

Într-adevăr că trezirea în toiul nopții lasă o urmă foarte adâncă și face ca recitarea să fie împlinită cu trăire deplină.

Mai mult, ziua te așteaptă o sarcină grea.

Acum, pomenește numele Domnului tău și  dedică-ți Lui întreaga ta ființa!

El este atât Domnul apusului cât și al răsăritului!

Nu există nicio altă divinitate în afară de El.

Ca urmare, lasă în seama Lui apărarea față de atacurile care se vor îndrepta spre tine.” (Muzemmil 73: 1-9)

Al treilea pasaj pogorât îl cheamă pe profetul Muhammed să treacă de la starea de bun și pasiv la starea de bun și activ:

„O, tu  omule care te-ai închis în tine!

Ridică-te și avertizează-i pe oameni!

Preamărește-L numai pe Domnul tău!

Ține-ți curat straiul!

Stai departe de toate murdăriile!

Nu transforma împlinirea de fapte bune într-o ușă de câștig!

Fii răbdător în ceea ce faci de dragul Domnului tău!” (Mudessir 74: 1-7)

Un alt pasaj care a pogorât la începutul revelației este sura Fatiha, care este pe poziția de deschizătoare a Coranului și care se recită la fiecare rugăciune, ba chiar în fiecare parte a rugăciunii:

În numele lui Allah Milosul, Milostivul,

„Lauda este numai a lui Allah, Domnul tuturor lumilor

El în esența Sa este posesor al milei, iar în manifestări este posesor al milei.

El este Judecătorul Zilei Judecății.

(Domnul nostru!) Noi Te adorăm numai pe Tine și cerem ajutorul numai de la Tine!

Călăuzește-ne pe drumul cel drept;

Pe drumul celor cărora le-ai dat binecuvântare!

Nu pe drumul celor care au avut parte de mânie și nici pe drumul rătăciților.” (Fatiha 1: 1-7)

Primele revelații au fost cele care s-au adresat direct Profetului și care au avut ca obiectiv clădirea comportamentul lui profetic. De exemplu, într-una din primele revelații se cere Profetului se să roage o parte din noapte și să recite revelațiile care-i erau pogorâte, meditând profund la semnificațiile lor (Muzemmil 73: 1-11). Următoarea etapă a constituit-o porunca „scoală și avertizează” care l-a chemat să fie activ și pozitiv (Mudessir 74: 1-2). Îndată ce a primit această poruncă, Profetul a prezentat revelațiile primite începând cu cei din jurul său fără să adauge sau să scoată ceva din acestea. Primii oameni care au crezut în el au fost: soția lui, Hatige, nepotul lui, Ali, sclavul Hatigei, Zeyd,  prietenul lui vechi, Ebu Bekr, sclavul etiopian, Bilal și sclavul originar din Imperiul Bizantin ce fusese eliberat, Suheyb.

Unul dintre tinerii care au crezut în mesajul transmis de el, Erkam, și-a transformat casa într-o școală unde se învăța Coranul. În primii ani ai revelației, mulți oameni au ascultat pentru prima oară Coranul și s-au supus lui Allah în această casă. Cu cât numărul musulmanilor creștea, sporea și presiunea mekkanilor asupra lor. Atitudinea mekkanilor față de drept-credincioși se poate rezuma prin următoarele 4 etape: 1. Tăcere, 2. Luare în derâdere, 3. Calomniere și insultare și 4. Atac efectiv și tortură. Această ultimă etapă a luat sfârșit o dată cu emigrarea Profetului către Medina în anul al 13-lea al profeției (622).

Unii drept-credincioși care nu făceau parte     dintr-un trib puternic și-au pierdut viața în urma chinurilor. Printre aceștia se nuumărat Zinnire, Yasir şi Sumeyye. Când presiunile și tortura asupra musulmanilor au crescut, un grup de musulmani a emigrat în Etiopia în anul al cincilea al profeției. Autoritățile etiopiene le-au recunoscut statutul de emigrant musulmanilor care au rămas acolo 15 ani, până în anul șapte al calendarului musulman.

În acea perioadă mekkanii politeiști au aplicat asupra musulmanilor rămași în Mekka un embargou foarte strict care a durat trei ani. Obiectivul lor era să-i facă pe drept-credincioși să se delase de noua lor credință și să-i slăbească psihic și fizic, izolându-i de restul lumii. Însă din pricina neînțelegerilor dintre ei, embargoul a eșuat în al treilea an.

Toate aceste condiții grele din Mekka l-au făcut pe Profet să se gândească la alternative. Oare acest loc putea fi orașul Tayif din apropierea Mekkăi? Drumeția pe care a făcut-o Profetul cu acest scop către Tayif s-a încheiat prin alungarea lui cu pietre. Aceasta a fost cea mai grea zi a profeției din perioada mekkană. Nevoit să se întoarcă în Mekka din pricina pericolului de a-și pierde viața, a reușit acest lucru numai datorită protecției unei familii. După această încercare grea, un grup restrâns de băștinași din Medina au acceptat chemarea Profetului. Un an mai târziu a venit la Profet un grup și mai mare care au acceptat și ei chemarea lui și l-au invitat la Medina. După această perioadă au emigrat la Medina mai întâi ceilalți musulmani rămași în Mekka. Când Profetul a pornit către Medina, politeiștii mekkani au pus ca recompensă 100 de cămile pe capul lui. În cele din urmă, Profetul a emigrat la Yesrip (Medina) în anul 622, după o călătorie periculoasă al cărei plan a fost gândit din punct de vedere strategic până la cele mai mici detalii.

Înainte de profeție, Muhammed era cunoscut în zonă ca fiind o persoană care n-a deținut nicio titulatură religioasă, n-a avut nicio sarcină religioasă și nici nu a făcut parte din vreo organizație religioasă. Văzând nedreptatea și decăderea moralității în mediul în care trăia, a ales să ia atitudine prin a se îndepărta de aceasta. Această atitudine l-a făcut să mediteze asupra semnificației vieții și a existenței, în peștera Hira din apropierea orașului Mekka.

Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a primit prima revelație în peștera Hira la vârsta de 40 de ani, în luna Ramadan, în vara anului 610 a calendarului gregorian (Baqara 2: 185; 97: 1). Prima revelație pe care a adus-o îngerul revelației începe cu: „Citește! Citește în numele Domnului tău!” (Alaq 96: 1). Subiectul acestei prime revelației a fost despre „cunoașterea existenței și a adevărului.” Ca atare, omul trebuie să observe existența „în numele Domnului” și nu trebuie să rupă cunoașterea de Acesta. Căci așa cum o operă de artă nu poate fi înțeleasă independent de artist tot așa și existența, care este o creație a lui Allah, nu se poate înțelege independent de Creatorul ei și separată de El. Aceasta este esența mesajului care s-a transmis prin prima revelație.

Muhammed, fiul lui Abdullah s-a născut în Mekka în anul 571 și a decedat în Medina în anul 632. Familia în care s-a născut făcea parte din tribul renumit „Fiii lui Hașim”, care conducea Mekka. Numele tatălui lui este Abdullah, iar al mamei Amine. Muhammed a crescut orfan (Duha 93: 6). El și-a pierdut tatăl înainte ca acesta să vină pe lume și și-a pierdut mama atunci când avea aproximativ 6 ani. Fără tată și fără mamă, Muhammed a crescut sub protecția bunicului său care era unul dintre conducătorii mekkani. Pentru că în tinerețe s-a preocupat cu negustoria, a avut oportunitatea să călătorească în regiunea Șam (Siria, Liban și Palestina de astăzi). Datorită sincerității sale, și-a câștigat reputația în Mekka și ca urmare a început să fie poreclit El-Emin, adică „persoana pe care te poți încrede”.

Sinceritatea sa nemaivăzută și străduința i-au atras atenția Hatigei, cea pentru care lucra. Astfel Muhammed s-a căsătorit cu Hatigea, care mai avusese alte două căsătorii. În timp ce Hatigea era o văduvă de 40 de ani cu trei copii, el era un tânăr de 25 de ani care se căsătorea pentru prima oară. În urma acestei căsătorii au rezultat șase copii.

Și-a petrecut 13 ani în Mekka depunând eforturi să răspândească învățăturile Coranului într-o societate în care politeiștii l-au persecutat. Ultimii zece ani i-a petrecut în Medina spre care a și emigrat, părăsind Mekka în taină, în urma unor atentate la viața lui. Anii din Medina i-a petrecut răspândind chemarea Coranului în toate regiunile posibile în care a și pus bazele unui societăți islamice. Primii cinci ani din perioada medinită au trecut respingând atacurile ce aveau ca scop eliminarea colectivității de musulmani din Medina. Aceasta a fost cauza bătăliilor de la Bedr, Uhud, Handek și a celorlalte. Prin acordul de pace de la Hudeibiye, au luat sfârșit și amenințările politeiștilor din Mekka către colectivitatea musulmană din Medina. Iar un an mai târziu, după cucerirea Hayber-ului, noul stat islamic din Medina a fost recunoscut în regiune ca putere de sine stătătoare. În al optulea an, o dată cu întoarcerea fără vărsare de sânge în Mekka a celor care fuseseră scoși în urma amenințărilor cu moartea și o dată cu bătălia de la Huneyin, au fost eliminate și ultimele amenințări armate posibile care ar fi putut veni din zonă.

Profetul a decedat în camera de lângă moscheea din Medina în ziua 11 a lunii Rabiul-evvel a calendarului islamic (8 iunie 632), unde a fost și înmormântat. A decedat la vârsta de 63 de ani. Mormântul lui încă se află în același loc unde a fost înmormântat și se vizitează de 1400 de ani.

Nu poate să ceară să fie adorat (Ali Imran 3: 79).

Nu poate fugi de sarcina profeției (Saffat 37: 140).

Nu poate transmite vreun mesaj prin propria voință și plăcere (Muminun 40: 78).

Nu poate ascunde un mesaj venit de la Allah (Haqqa 69: 44).

Nu poate interveni în favoarea celui pentru care Allah nu a permis intervenția (Zumer 39: 44).

Nu poate cunoaște timpul sfârșitului Lumii (Naziat 79: 43).

Nu poate ști din „cele nevăzute” până ce Allah  nu-i permite acest lucru (Araf 7: 188).

Nu poate ști ceea ce i se va întâmpla mâine, atât propriei persoane cât și altei persoane (Ahqaf 46: 9).

Nu poate călăuzi persoana pe care voiește să o călăuzească sau pe cea pe care o iubește (Qasas 28: 56).

Nu poate interzice ceea ce Allah a permis și nici nu poate permite ceea ce Allah a interzis (Tahrim 66: 1).