Conform Coranului, istoria sacrificării are aceeași vechime ca omenirea.

„Şi pentru fiecare comunitate am rânduit Noi o ofrandă.” (Haj 22: 34)

Coranul numește milosteniile oferite lui Allah de cei doi fii ai lui Adam „kurban” a cărui semnificație este apropierea simbolică de Allah (Maide 5: 27). Căci aceștia, atunci când au renunțat la ceea ce au produs prin munca lor pentru Allah, au urmărit să se apropie de El. În timp ce Habil i-a oferit lui Allah cea mai valoroasă dintre ele, Kabil I-a oferit cea mai lipsită de valoare posesiune a sa. Acest lucru arată că Habil Îl iubea cel mai mult pe Allah, iar Kabil își iubea cel mai mult averea. Mai mult, datorită faptului că Habil a fost conștient că tot ceea ce deține este trecător, el a posedat averea în adevăratul sens, însă Kabil din cauză că a considerat amanetul o posesie, a intrat sub controlul averii. Ca urmare, pentru că Habil era posesorul averii, a reușit să ofere, iar Kabil pentru că era sclavul acesteia, nu a reușit să ofere.

Allah a voit prin legiferarea acestui ritual să pună sfârșit tradiției de sacrificare a oamenilor, tradiție ce era practicată în culturile antice. Allah transmite acest mesaj prin intermediul profetului Ibrahim: sacrificarea se realizează prin jertfirea animalelor. Căci Allah a creat animalele în serviciul omului, iar acesta este motivul existenței acestora. În ceea ce privește omul, el nu poate fi un „kurban” decât atunci când își dedică viața pentru servirea lui Allah.

Toate tipurile de ritualuri de adorare ce au fost cerute în Cartea lui Allah de la oameni, se consideră,  astfel, câte un sacrificiu (kurban). Din acest motiv, Profetul a spus că rugăciunea este un sacrificiu. (Ibn Hanbel, Musned, 14746). Nu numai rugăciunea este considerată un sacrificiu, ci și dania, postul, pelerinajul, fiecare ritual de adorare cu care ne apropiem de Allah, chiar și fiecare faptă bună care ne apropie de Allah.

În timpul Pelerinajul de Adio, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a dus în locul unde urma să sacrifice și a tăiat cu mâna lui 63 de animale. Probabil că a făcut acest lucru ca semn de mulțumire pentru fiecare an de viață pe care Allah i l-a dăruit. A mâncat din carnea sacrificiilor și a băut din ciorba preparată din carnea lor. Prin această atitudine, Profetul a respins conceptul de sacrificiu din perioada preislamică. (Maide 5: 103) Cei din perioada ignorantă, care au scos la iveală idoli falși, mai întâi au proclamat o cămilă ca fiind cămila lui Allah și mai apoi au lăsat-o pieirii, nedându-i apă și mâncare. Procedând astfel, ei au moștenit mintea neamului lui Semud care a fost nimicit.