Căința (teube) înseamnă „întoarcere” și semnifică întoarcerea conștiinței umane pe drumul cel drept după devierea acestuia. Istigfar poate fi tradus ca fiind „cererea de iertare de la Allah în așa fel încât păcatul să nu mai fie considerat.”

Teube și istigfar reprezintă o apropiere de Allah formată din două nivele. Teube – „renunțarea la greșeli” – reprezintă primul nivel, în timp ce istigfar – „găsirea binelui” – reprezintă al doilea nivel.

Pe scurt, învățămintele islamice cu privire la păcate sunt următoarele: niciun păcat nu poate fi prea mare pentru a nu obține Iertarea lui Allah. Ca atare, nimeni nu trebuie să se gândească că a comis un păcat care nu poate fi cuprins de Îndurarea lui Allah. Există două lucruri, care sunt mult mai mari decât păcatul propriu-zis:

1. Să fie inconștient și nepăsător în ceea ce privește păcatele.
2. Să creadă că acel păcat este de neiertat.

Să fii inconștient și nepăsător de păcate este cel mai mare păcat. Să crezi că un păcat anume nu poate fi iertat de Allah este egal cu pierderea speranței în Allah. Potrivit spuselor Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Îndurarea și Mila lui Allah asupra oamenilor este mult mai mare decât îndurarea și mila unei mame pentru copilul ei nou-născut.

Versetul coranic prezintă foarte frumos îndurarea lui Allah: „Spune: ‹‹O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!›› Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al‑Ghafur, Ar‑Rahim].” (Zumer 39: 53)

Condiția iertării păcatului este sinceritatea. Intenția și hotărârea de a nu se mai întoarce la săvârșirea acelui păcat constituie temelia iertării acelui păcat.