După moartea Profetului, verișorul lui, Ali, s-a izolat de societate timp de șase luni și în această perioadă, și-a făcut o copie după rolele pe care scribii revelației     le-au scris la cererea Profetului. În timpul conducerii lui Ebu Bekr, confruntând rolele scrise și stivuite în timpul Profetului, atât cu versetele inscripționate pe materialele deținute de drept-credincioși, cât și cu cele înscripționate în memoriile lor și, după ce doi martori au confirmat autenticitatea și regăsirea lor în cele scrise, s-a compilat „Cartea” căreia astăzi îi spunem „Coran”. Iar în perioada conducerii lui Omar, Coranul a luat forma de astăzi după ce a fost stabilită ordinea surelor de o comisie administrată de Zeid ibn Sabit. Apoi, Osman, cel de-al treilea calif al musulmanilor, a trimis cel puțin patru exemplare din copiile realizate către diferite centre ale lumii islamice.

În prezent în diferite colțuri ale lumii se găsesc exemplare ale Coranului care foarte probabil aparțin primului secol din calendarul musulman, adică de acum 14 secole. Unul dintre acestea se găsește în Yemen, două în Istanbul, unul în Cairo, altul în St. Petersburg (cea din Tașkent nu este completă), iar altul la Londra (nici acesta nu este complet). Aceste manuscrise sunt identice Coranului din prezent. Singura deosebire sunt micile diferențe de scriere. Aceste deosebiri au la bază mai multe cauze, cum ar fi: în limba arabă nu există vocale, implementarea citirii bazată pe sistemul de semne – ce a înlocuit lipsa vocalelor – dădea posibilitatea mai multor modalități de citire, diferența de abordare a scribilor. Ținem să menționăm că diferențele de scriere nu afectează semnificațiile versetelor.