Coranul ne transmite faptul că Tora și Biblia au prevestit venirea profetului Muhammed (Araf 7: 157; Saf 61: 6). Prevestirea legată de Biblie este susținută de cinci aspecte:

1. În Evanghelia după Ioan se găsesc numeroase trimiteri la Mângâietorul (gr. „Paracletos”), care va veni după Iisus, fiul Mariei (Ioan) 14: 16-17, 25-26; 15: 26; 16: 12-15, 17). Acest termen a fost modificat atunci când a fost tradus din aramaică în asiriană și din aceasta în greacă. Această modificare a condus la necunoașterea rădăcinii termenului. Cei care au depus eforturi mari pentru a depista originalul termenului din aramaică au ajuns la concluzia că semnificația acestuia este de „cel mult lăudat.” Forma de substantiv și adjectiv al acestui termen este Ahmed și Muhammed care semnifică „cel care aduce laude”, respectiv „cel lăudat”. Regele creștin abisinian Negeași recunoscuse că Profetul a fost menționat în propriile lor surse.
2. În Evanghelia după Ioan se menționează că marii preoți ai timpului au vrut să afle dacă Ioan Botezătorul este Mesia, Ilie sau „acel Profet”. Când Ioan Botezătorul le răspunde că nu este niciunul dintre cei trei, fariseii l-au întrebat: „Dacă nu ești nici Mesia, nici Ilie și nici acel Profet, cum de-i sfințești pe oameni?” (Ioan 1: 19-25). Aici prin Mesia se are în vedere Iisus, fiul Mariei, iar prin Ilie se are în vedere profetul Ilie. Iar pentru „acel Profet” nu rămâne decât varianta de a fi „cel lăudat”, Ahmed.
3. În Evanghelia după Luca 2: 14 se face trimitere la Bunăvoire (gr. „Eudokia”). Însă dacă vreți să găsiți echivalentul cuvântului în limba originală, veți da de o înfundătură. Reverendul vorbitor de limbă asiriană, David Benjamin Keldani (Abdul-ehad Dawud), specialist în Biblie, care mai târziu s-a convertit la Islam, a sugerat că semnificația reală a acestui termen este echivalent cu Muhammed (Muhammad in World Scriptures – Volume II).
4. Numele profetului Muhammed a fost menționat în forma lui autentică în limba arabă și în originalul din arabă al Evangheliei după Barnabas, care fusese interzisă, fiind catalogată necanonică din motive neștiute, de către Papa Gelasius, după ce fusese considerată autentică și fusese citită până în anul 496 d.Hr. Numai că originalul acestei evanghelii a fost expus mai multor accidente. Astfel nu a mai rămas din aceasta decât o traducere în italiană datată din secolul al 14-lea sau al 16-lea. De asemenea, o traducerea din spaniolă ce data din secolul al 18-lea a fost dată dispărută în mod misterios. Tiparul care s-a realizat după această traducere de către Oxford University Press în anul 1907 a fost retras de pe piață, excepție făcând două exemplare. Cu toate că Biserica a urmărit o politică de 1500 de ani de a face să dispară Evanghelia după Barnabas, au reușit să supraviețuiască câteva exemplare până în zilele noastre. În această situație ultima politică urmărită de Biserică a fost de a o respinge, considerând-o neautentică.
5. Semnificația rădăcinii cuvântului arab Injil care a fost utilizat de Coran ca fiind echivalentul Evanghelie, toate cercetările au condus la concluzia că rădăcina acestui cuvânt este de „vestire.” Vestirea unei știri îmbucurătoare care era așteptată să vină. Așadar, care este „știrea îmbucurătoare” pe care o vestește Evanghelia? La această întrebare, Coranul răspunde că aceasta este Ahmed, adică profetul Muhammed (Saf 61: 6).