Coranul, pe lângă zakat (dania), menționează și infaq-ul (caritate) și sadaqa-ul (pomana). Caritatea semnifică împărțirea benevolă a oricărui fel de posesiune cu alții, numai de dragul lui Allah. Rădăcina cuvântului nefeqa înseamnă „a înstrăina, a consuma, a se termina.” În literatura religioasă, termenul nefeqa înseamnă „împărțirea unui lucru folositor cu o persoană care are nevoie, fără a aștepta nimic în schimb.” Folosirea verbului la forma tranzitivă indică faptul că acest act de adorare nu poate fi îndeplinit fără existența celeilalte părți.

Coranul consacră o amplă atenție asupra carității și încurajează credincioșii în această privință. De exemplu, în următorul verset, Coranul spune că infaq-ul poate duce către Paradis, în timp ce zgârcenia poate duce către Iad:

„Cât despre cel care dăruieşte şi are frică [de Allah]. Şi crede în răsplata cea frumoasă. Aceluia îi vom uşura Noi [calea] către bucurie. Cât despre cel care este zgârcit şi caută să se îmbogăţească. Şi tăgăduieşte răsplata cea frumoasă. Aceluia îi vom uşura Noi [calea] către ceea ce este cel mai greu.” (Layl 92: 5-10)

Coranul prezintă infaq-ul (caritatea) ca un antidot pentru ipocrizie (nifaq). Coranul îi învață pe credincioși să împartă atât la bine cât și la greu. Coranul arată clar diferența dintre infaq și nifaq. De exemplu, el spune despre ipocriți: „Spune: ‹‹Dacă dăruiţi de bunăvoie sau de nevoie, oricum nu se va primi niciodată de la voi, căci voi aţi fost [şi sunteţi] un neam de nelegiuiţi!››” (Tawba 9: 53)

În versetul imediat următor este explicat adevăratul obstacol în acceptarea carității făcute de către ipocriți: „Şi nu împiedică să fie primite darurile lor decât faptul că ei nu au crezut în Allah şi în Trimisul Său şi că ei nu vin la Rugăciune [As‑Salat] decât numai cu lene şi nu dăruiesc decât obligaţi.” (Tawba 9: 54)

De fapt, a dărui de dragul lui Allah semnifică a primi și nu a da. Căci celor care dăruiesc de dragul lui Allah, El le-a dat acestora o oportunitate de a da și de a împărți. Împărțirea înseamnă să faci fapte bune. Îndeplinirea de fapte bune îl face pe om să se simtă bine, iar acest sentiment este prima răsplată a celui care face bine. De aceea, nu se așteaptă la niciun schimb pentru împlinirea de fapte bune. Căci a face bine constituie ea însăși o răsplată. Însă, pe lângă acestea, Allah a subliniat prin revelație, în nenumărate rânduri, că El a pregătit o răsplată extraordinară pentru cei care fac bine. Dacă Allah dorește ca tu să faci un bine, fă-o imediat și fără ezitare, pentru că El dorește acest lucru pentru a-ți da și nu pentru a-ți lua. Când Allah i l-a cerut pe Ismail profetului Ibrahim/Avram, El nu numai că i l-a lăsat, ci i l-a dăruit și pe Isaac (Pacea fie asupra lor!).