În Islam există două criterii cu privire la alimente:

1. Permise și interzise (halal și haram)
2. Curat și murdar (tayyib și habis)

Chestiunile legate de halal și haram sunt subiectul studiilor religioase, în timp ce tayyib și habis sunt subiectul studiilor științelor naturale, precum medicina și chimia.

Oamenii de știință musulmani nu caută să justifice aspectele permise, ci încearcă să le argumenteze pe cele interzise. Dacă nu există vreo dovadă că acel lucru este interzis, atunci este considerat ca fiind permis. Coranul este foarte strict când vine vorba de adăugirea unui lucru nou pe lista celor interzise din partea unei autorități în afară de Allah: „Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut‑o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?” (Araf 7: 32). Chestiunile interzise (haram) sunt certe și evidente, de aceea Coranul este de zece ori mai sensibil când este vorba de considerarea a ceea ce este permis ca fiind interzis. (An’am: 140). Coranul spune despre cei care afirmă că un lucru este interzis, în timp ce el este permis: „Însă cei care nu cred au născocit minciuni împotriva lui Allah şi cei mai mulţi dintre ei nu au judecată.” (Maida 5: 103).

Așa cum am discutat mai sus, numai Allah poate declara ceea ce este permis și ceea ce este interzis (Yunus 10: 59-60). Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cu toate calitățile și virtuțile sale, nu a putut să interzică ceea ce este permis nici pentru el însuși, darămite pentru ceilalți. Este cunoscută o situație în care Allah l-a mustrat pe Profet pentru că și-a interzis consumul unor alimente permise (Tahrim 66: 1).

Dacă tot Coranul insistă asupra alimentelor interzise doar o singură dată, insistă de zece ori mai mult când vine vorba de cele care inițial au fost permise, însă mai apoi au fost interzise. Acest fapt semnifică următorul lucru: dacă interzicerea unui lucru permis este importantă, modificarea unui lucru din permis în interzis este de zece ori mai importantă. Aceasta este regula de bază din Coran, căci:

„Allah vă voieşte uşurarea, nu vă voieşte împovărarea” (Baqara 2: 185).

În Islam nu există practica denumită „binecuvântarea hranei”, așa cum este întâlnită în iudaism, pentru că, în Islam nu există reprezentanți ai divinității care să binecuvânteze hrana „în numele Lui”. Oricum hrana reprezintă generozitatea lui Allah asupra omenirii.

Sistemul coranic de valori consideră prioritare aspectele morale față de cele materiale. De exemplu, revelația atribuie o valoare mai mare Vieții de Apoi decât vieții lumești, spiritului mai mult decât trupului, credinței mai mult decât faptelor și intenției mai mult decât ritualurilor de adorare. Cu alte cuvinte, hranei „morale”, a sufletului i s-a dat o importanță mai mare decât hranei materiale, a trupului. Coranul consideră mai gravă hrănirea minții cu informații negative, comparativ cu nutriția corpului cu o hrană toxică și o abordează ca fiind o problemă deosebită. Numărul de versete care vorbesc despre purificarea sufletului este mult mai mare decât numărul versetelor care vorbesc despre purificarea corpului.