Conform Islamului, Satana (Iblis) nu este dușmanul sau concurentul lui Allah, ci este robul rebel și păcătos al Lui. Rezultatul povestirilor Adam-Iblis prezentate în Coran este că atât Adam cât și Satana s-au împotrivit poruncii lui Allah și astfel au păcătuit (Taha 20: 121). Însă Adam și-a cerut iertare din pricina păcatelor și ruga lui a fost primită (Baqara 2: 37). În timp ce Iblis și-a argumentat păcatul și astfel a fost izgonit de la mila Lui Allah (Araf 7: 12).

Satana știe faptul că Allah este Stăpânul, mărturisește acest lucru și jură pe Măreția Lui (Enfal 8: 48).

Conform Coranului, Satana este adversarul și dușmanul omului și nu al lui Allah. Acesta și-a dedicat existența pentru a-l îndepărta pe om de la drumul cel drept (Araf 7: 16).

Dumnezeu a permis existența Satanei pentru ca omul să nu-și marginalizeze și să nu-și demonizeze semenii. Motivul existenței satanei este de a-i preveni pe oameni  de la a-și marginaliza proprii semeni. Căci omul are slăbiciuni. De fapt aceste slăbiciuni sunt efectele secundare ale virtuților ce-l fac pe om să fie superior. Una dintre aceste slăbiciuni este de a căuta să marginalizeze pe careva. Satana este pentru om un inamic care trebuie marginalizat. Prin existența satanei, divinitatea îi transmite omului următorul mesaj: Omule! Dacă trebuie să marginalizezi pe cineva, marginalizează-l pe Satana! Căci Satana este dușmanul adevărat al omului (Baqara 2: 168).

Revelația spune că Satana nu are nicio putere asupra omului care posedă o rațiune activă, voință liberă și o conștiință responsabilă (Isra 17: 65). Din acest motiv, cel care intră sub influența satanei trebuie să se învinovățească pe el însuși și nu pe Satana. Această persoană în loc să-și țină mintea, voința și rațiunea active plătește prețul pasivității (Zuhruf 43: 36). Faptul că a fost păcălit de ispitele și de promisiunile deșarte ale satanei nu constituie o scuză (Ibrahim 14: 22).