Versetele în legătură cu crearea primului om sunt împrăștiate precum piesele unui puzzle în diferite capitole ale Coranului. Punerea acestor versete în ordine, astfel încât să capete o semnificație, depinde de cunoștințele cititorului, de efortul lui mintal, de capacitățile și abilitățile lui de înțelegere.

Conform Coranului, înainte ca omul să iasă pe scena istoriei, trecuse o perioadă nedeterminată de la crearea lui. În toată această perioadă, omul nu era un lucru care merita menționat (Insan 76: 1). De asemenea, conform Coranului, crearea omului nu a avut loc într-o clipită. Din contră, omul a ieșit la iveală ca rezultat al unor procese intercalate de lungă durată (etwar). (Nuh 71: 14) Acest lung proces de „umanizare” s-a realizat în trei etape:

1. Procesul elementar de creare, care a avut loc înainte ca omul să devină om. Următoarele elemente au contribuit în cadrul acestui proces: „un fel de pământ” (Hajj 22: 5), „un fel de lut ce scoate sunete” (Hijr 15: 26), „un fel de lut copt” (Rahman 55: 14), „un fel de noroi concentrat (Hijr 15: 28), „un fel de lut lipicios (potrivit pentru reproducerea vietăților organice) (Saffat 37: 11), „un fel de lut filtrat” (Mu’minun 23: 12). Modul nehotărât al cuvintelor arată faptul că toate aceste elemente din versete nu sunt de fapt lutul și noroiul cunoscute de om, ci sunt componente speciale.
2. Procesul biologic de creare înainte ca omul să devină om: „Noi am creat fiecare lucru din apă” (Enbiya 21: 30). Întâi a fost creată vietatea cu o singură celulă – nefs-i wahide (Nisaa 4: 1). Numele Adam care i s-a dat primului om este folosit de Coran și cu semnificația de „întreaga omenire” (Araf 7: 11). Crearea lui Adam, care-i simbolizează pe fii lui Adam, nu a avut loc instantaneu atunci când „El a spus fii – și s-a făcut” (Ali Imran 3: 59), ci „El a spus fii – și el a intrat în procesul de creare.” Căci timpul prezent al verbului din expresia fe-yekun exprimă înnoirea (teceddut) și continuitatea și ca urmare cuprinde în același timp toate cele trei moduri ale verbului: trecutul, prezentul și viitorul.

Coranul a numit vietatea care a rezultat în urma celor două procese „ființă” (Hijr 15: 28). Ființa care mai apoi va fi umanizată își va păstra în permanență acea natura de ființă. Pe când era încă ființă, Allah îl alege pe om dintre toate creaturile pentru a-i insufla spiritul care constă în rațiune, voință și conștiință (Ali Imran 3: 33). Iar după ce Allah îi insuflă creaturii alese spiritul, transformându-l astfel în om, le  poruncește îngerilor să se închine în fața ființei umanizate (Baqara 2: 30; 32: 9). Atunci îngerii îi spun lui Allah: „Tu îl faci conducător pe unul care scoate stricăciune pe pământ (yufsidu) și care varsă sânge (yesfiku).” Căci omul scotea stricăciune și vărsa sânge încă de când era ființă, adică înainte de a i se insufla spiritul care l-a umanizat. Faptul că prima grupă de sânge a omului a fost grupa 0 și faptul că această grupă este carnivoră, arată că omul vărsa sânge atunci când era încă ființă. Apoi, după ce i s-a insuflat spiritul, a obținut capacitatea de a denumi lucrurile, adică de a gândi și de a judeca (Baqara 2: 31). Pentru a înțelege mai bine acest aspect nu trebuie să echivalăm „spiritul insuflat” cu „sufletul”. Căci și animalele posedă suflet însă revelația ne înștiințează că spiritul a fost insuflat doar omului.

3. Procesul embriologic de creare din pântecul mamei. Acest proces este valabil atât înainte de umanizarea ființei cât și după umanizare. Căci până și astăzi atât animalele cât și oamenii împărtășesc același proces. Acest proces a fost prezentat în Coran într-un mod confirmat și de medicina modernă (Mu’minun 23: 14). Coranul afirmă că orice om (insan) a fost creat din „sămânța vieții” (nutfe). (Insan 76: 2) Conform regulii gramaticale termenul el-insan (omul) din al doilea verset din capitolul Insan (Nr. 76), așa cum include întreaga specie umană, îl include și pe primul om. Trebuie menționat și faptul că facerea din sămânța vieții nu este valabilă doar în cazul omului; toate ființele și toate animalele sunt create tot din sămânța vieț