Coranul ne învață atitudinea pe care trebuie s-o avem atunci când facem caritate. Dacă vom ști că această temă a fost abordată în al treilea pasaj revelat din totalitatea pasajelor revelate pe parcursul celor 23 de ani de profeție, vom înțelege cât de importantă este. În acest pasaj, Allah spune:

„Şi nu dărui, căutând să dobândeşti din această o sursă de venit.” sau „Nu considera un lucru mare binele pe care îl faci de dragul lui Allah.” (Muddathir 74:  6)

Următoarele versete ilustrează aspectul moral al carității:

„Aceia care dau [din] averea lor pe calea lui Allah şi nu vin, după darul făcut, să se laude cu el şi nici cu necăjire, aceia au răsplată de la Domnul lor şi teamă pentru ei nu va fi şi nici nu vor cunoaşte ei mâhnirea. O vorbă cuviincioasă şi de iertare este mai bună decât o milostenie după care urmează necăjirea. Iar Allah este Înstărit Îndeajuns [şi] Blând [Ghaniyy, Halim].” (Baqara 2: 262-263)

„Frica de înfometare” reprezintă o altă problemă morală pe care revelația dorește să o rezolve prin caritate. Foametea este în sine o condiție naturală, dar cu toate acestea, frica de înfometare este o problemă morală. În timp ce un om flămând poate fi hrănit cu o bucată de pâine, omul care suferă de frica de înfometare poate că nu va putea fi hrănit de toate brutăriile din lume. Următorul verset, care este o parte a unui pasaj în legătură cu aspectul moral al carității, evidențiază în mod direct acest fapt:

„Satana vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor [Wasi’, ‘Alim].” (Baqara 2: 268)

A nu face reclamă atunci când dăruiești, face, de asemenea, parte din etica carității:

„Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă şi mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte dintre păcatele voastre, căci Allah este Bineştiutor [Khabir] a ceea ce faceţi voi.” (Baqara 2: 271)