Orice relație extraconjugală este considerată păcat în Islam, pentru că persoana care preacurvește săvârșește un lucru pe care Allah l-a interzis, împotrivindu-se astfel  poruncilor stabilite de El. Dacă adulterul este comis în public, nu numai că este un păcat, dar este considerat și o vinovăție.

Pentru a fi iertat de păcatul adulterului, omul trebuie să se căiască de acest păcat în timpul vieții (Zumer 39: 53). Însă dacă omul ajunge în fața lui Allah, în Ziua Judecății, fără să se fi căit de păcatul adulterului, rămâne la voința lui Allah; dacă El va dori îl va curăța de păcat, iertându-l, iar dacă nu va dori nu îl va curăța, pedepsindu-l. Potrivit învățăturilor islamice, focul Iadului îl va atinge pe om numai dacă acesta va avea un păcat care trebuie ispășit. Expresia „dacă Allah dorește să ierte” nu este un act ce ține exclusiv de voința lui Allah, ci iertarea divină este în funcție de faptele bune sau rele pe care omul le-a acumulat în viața lumească (Qaria 101: 6-9).

Pedepsirea celui pentru care comiterea adulterului s-a transformat într-un oprobriu public este stabilită de versetul coranic: „Pe cea care preacurveşte şi pe cel care preacurveşte biciuiţi‑i pe fiecare cu câte o sută de lovituri.” (Nur 24: 2)

Însă pentru a se putea aplica această pedeapsă trebuie să se îndeplinească condiția ca patru martori să depună mărturie precum că au văzut acțiunea de comitere a adulterului într-un mod clar și sigur. (Nur 24: 13) Așa cum Coranul stabilește o pedeapsă pentru relațiile sexuale ilegale, stabilește și o pedeapsă pentru calomnierea cu adulterul a unei persoane nevinovate (Nur 24: 4).