Cum este descris Allah în Coran? Care sunt principalele Lui caracteristici menționate în Coran?
„El este posesorul unei îndurări fără de limite în esența Sa și a unei mile infinite în manifestările Sale” (Fatiha 1: 2).
„El este Iertătorul fără limite, Cel Care-și iubește robul foarte mult și Cel Care-și dorește să fie iubit foarte mult” (Buruj 85: 14).
„El este Allah în afara Căruia nu există altă divinitate, Cel Absolut Viu, Sursa și Baza vieții și a existenței” (Ali Imran 3: 2).
„Allah este lumina cerurilor și a pământului” (Nur 24: 35).
„Allah este Cel Care v-a creat pe voi, apoi v-a înzestrat, apoi vă va duce către moarte, iar în final vă va reînvia. Așadar există printre cei pe care voi îi luați ca părtași, vreunul care să facă toate acestea? Laudă Lui ! El este mai presus de ceea ce Îi faceţi voi ca asociaţi !” (Rum 30: 40).
„O, voi familia omenirii! Voi sunteți cei care aveți nevoie de Allah; În ceea ce-L privește pe Allah, El este posesorul bogățiilor infinite, El Îşi este suficient Lui Însuşi. (Ba din contră) toate se supun Lui aducându-i laude” (Fatir 35: 15).
„Oare Allah nu-i este de ajuns robului, de vreme ce ei te sperie pe tine cu alții în afara Lui?” (Zumer 39: 36).
„Cel care caută onoarea și reputația dăinuitoare, trebuie să știe că Allah este sursa tuturor onorurilor și a reputației. La El se înalță doar vorbele frumoase, iar ceea ce face ca acele vorbe să se înalțe sunt faptele bune” (Fatir 35: 10).
„Adevărurile ascunse ale cerurilor și pământului aparțin lui Allah; orice lucru într-un final are loc așa cum hotărăște Allah. Ca urmare, supune-te doar Lui și încrede-te, bazându-te pe El. Căci Domnul tău nu rămâne în niciun caz nepăsător față de ceea ce ați făcut” (Hud 11: 123).
„Însă cine se supune lui Allah, fiind un om bun și activ, cu toată existența sa, atunci el se fixează foarte bine de o frânghie trainică. Într-un final, fiecare lucru va ajunge la Allah pentru a hotărî rezultatul lui” (Luqman 31: 22).
„Nu este Allah posesorul gloriei și al măreției? El este Cel Care nu rămâne nepăsător față de răutatea cuiva” (Zumer 39: 37).