Ce implică crezul în îngeri?
Crezul în îngeri implică trei aspecte:
1. Acceptarea faptului că existenţa include fiinţe şi lucruri care nu pot fi percepute doar prin cele cinci simţuri
2. Acceptarea faptului că existența are și o dimensiune care este peste capacitatea de percepere a omului.
3. Acceptarea faptului că în afară de dimensiunile lucrurilor pe care le observăm, există și dimensiuni ale acestora care nu pot fi percepute.

În ceea ce privește salvarea, Coranul se adresează în mod egal atât celor care pretind crezul în el, cât și tuturor grupurilor religioase.

„Nu este după dorinţele voastre, nici după dorinţele oamenilor Scripturii. Cine face un rău va fi răsplătit pentru el şi nu va găsi în sprijinul său, împotriva lui Allah, niciun aliat şi niciun ajutor.

Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios fiind– aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât de puțin.

Şi cine are credinţă mai bună decât acela care se supune lui Allah şi împlineşte fapte bune, urmând religia lui Avraam cel drept întru credinţă? Şi Allah l‑a primit pe Avraam ca ales.

Ale lui Allah sunt cele din ceruri şi cele de pre pământ. Şi Allah este Atotcuprinzător.” (Nisaa 4: 123-126)

Răsplata din Viața de Apoi este Raiul, iar pedeapsa este Iadul. În Coran sunt menționate multe versete despre Rai. În cele ce urmează vom enumera câteva dintre acestea:

„Însă pe acela care se împotriveşte Trimisului, după ce i s‑a arătat lui calea cea dreaptă, şi care urmează un alt drum decât cel al drept-credincioşilor, îl vom pune Noi împreună cu aceia cu care s‑a aliat, şi‑l vom lăsa să ardă în Gheena. Şi ce rea menire [este aceasta]!” (Nisaa 4: 115)

„Să nu te înşele peregrinatul prin ţări al celor care nu sunt credincioşi! Puţină plăcere [în lumea aceasta] şi apoi refugiul lor este Gheena! Şi ce pat rău este acesta! Cât despre aceia care au frică de Domnul lor, ei vor avea Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor sălăşlui veşnic: loc de primire de la Allah. Şi, ceea ce este la Allah, este mai bun pentru cei pioşi!” (Ali Imran 3: 196-198)

„Dar niciun suflet nu ştie ce‑i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârşit.” (Sejde 32: 17)

„În ce‑i priveşte pe aceia care cred şi săvârşesc fapte bune, ei vor avea parte de grădinile Sălaşului ca răsplată pentru ceea ce au săvârşit. În ce‑i priveşte pe aceia care sunt nelegiuiţi, sălaşul lor va fi Focul şi ori de câte ori vor încerca să iasă din el,vor fi împinşi înapoi în el şi li se va zice lor: ‹‹Gustaţi chinul Focului, pe care voi aţi tăgăduit‑o!››” (Sejde 32: 19-20)

„Însă aceia care zic: ‹‹Domnul nostru este Allah!›› şi apoi urmează calea cea dreaptă, asupra lor se vor coborî îngerii, [zicându‑le]: ‹‹Nu vă temeţi şi nu fiţi mâhniţi şi primiţi bunăvestire despre Raiul ce vi s‑a făgăduit! Noi suntem ocrotitorii voştri în viaţa din această lume şi din Viaţa de Apoi; voi veţi avea în ea ceea ce doresc sufletele voastre şi veţi avea în ea ceea ce veţi cere. Ospeţie (de la un Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]››”. (Fussilet 41: 30-32)

„Şi îi va răsplăti pe ei pentru că au răbdat, cu o Grădină şi cu [veşminte] de mătase”. (Insan 76: 12)

„Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile şi dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea! Iar dacă i se spune: ‹‹Fii cu frică de Allah!››, îl cuprinde tăria fărădelegii. Gheena va fi de ajuns pentru el şi ce pat rău este acesta!” (Baqara 2: 205-206)

„Vor trece printre ei băieţi veşnic tineri, care, când îi vezi, crezi că sunt mărgăritare înşirate. Şi când te vei uita acolo, vei afla plăcere şi mare împărăţie.” (Insan 76: 19-20)

„Iar Gheena va fi loc de pândă și va fi adăpost pentru nelegiuiţi pentru a petrece în ea veacuri la rând; Nu vor gusta în ea răcoare şi nici băutură, Ci numai apă clocotită şi puroi, Ca răsplată dreaptă!” (Nebee 78: 21-26)

Crezul în Viața de Apoi este al doilea principiu de bază, după crezul în Allah. Coranul menționează cele două elemente de bază laolaltă, încât o rațiune edificată de revelație nu și-l poate imaginea pe unul dintre ele fără celălalt.

Care este motivul acestui fapt? Pentru că dacă nu există crezul în Viața de Apoi, crezul în Allah nu va mai fi reflectat în mod concret în viața omului. Crezul în Allah care ține de suflet nu poate fi transformat într-o atitudine din viața cotidiană a omului decât împreună cu crezul în Viața de Apoi. De altfel, crezul în Viața de Apoi stă și la baza noțiunii de taqwa, care înseamnă conștientizarea responsabilității față de Allah.

Omul este responsabil în fața lui Allah. Tot această conștiința este cea care-l conduce pe om către un comportament moral. Însă conștiința omului față de Allah dă naștere „conștiinței morale” din lumea faptelor numai atunci când acesta crede în Viața de Apoi. Responsabilitatea este o alegere conștientă, în timp ce iresponsabilitatea se află la polul opus.

Pentru a-l determina pe om să-și facă alegerea în mod responsabil este absolut necesară existența sancțiunii. Această sancțiune se concretizează prin pedepsirea acțiunii iresponsabile și premierea celei responsabile. Căci în cazul în care nu există vreo sancțiune, omul nu mai are niciun motiv rezonabil de a opta pentru un comportament responsabil, care necesită greutăți. Într-o lume în care cel care aduce apa și cel care sparge ulciorul de apă sunt tratați la fel, cu siguranță că nimeni nu va mai dori să aducă apa. De asemenea nu pot fi egali cei care își trăiesc viața, având în vedere limitele impuse de Allah, cu cei care își urmează poftele sufletului și viciile.

„Acela care a căutat mulţumirea lui Allah să fie la fel ca acela care şi‑a atras mânia lui Allah şi [al cărui Sălaş] va fi Gheena? Şi ce neplăcută menire!” ( Ali Imran 3: 162)

1. Crezul în Viața de Apoi înseamnă să crezi în dreptate. Căci crezul în Viața de Apoi este crezul în Ziua Judecăț Iar Ziua Judecății este ziua în care omul va da socoteală lui Dumnezeu pentru toate acțiunile sale.
2. Crezul în Viața de Apoi este cel care împacă și liniștește conștiința activă. Căci nicio conștiință nu poate fi de acord cu neplata pentru nedreptățile celor care au înșelat dreptatea. A considera răul egal cu binele înseamnă ca, în mod greșit, cel bun să fie pedepsit, iar cel rău să fie premiat.
3. Crezul în Viața de Apoi înseamnă să crezi că omul este o creatură valoroasă. Ceea ce-l deosebește pe om de celelalte creaturi este existența unei vieți eterne după moarte. Dacă moartea reprezintă sfârșitul omului, înseamnă că nu există nicio diferență între om și vierme. În acest caz nu mai are niciun rost ca omul să mediteze asupra întrebărilor existențiale precum: „de unde am venit?”, „de ce exist?”, „încotro merg?”, despre care nu și le pune nicio altă creatură în afară de el.
4. Crezul în Viața de Apoi înseamnă să crezi în seriozitatea acestei vieț Căci această viață reprezintă terenul de cultură pentru cealaltă viață. Cel care ia în serios recolta înseamnă că ia în serios și terenul de cultură.

Nu numai că este necesar, ci este absolut necesar. Fiecare lucru are un suflet, iar sufletul acestei vieți este Viața de Apoi. O viață fără „Viața de Apoi” nu poate fi decât ca un trup fără suflet. Așa cum se alterează un trup lipsit de suflet, așa se alterează și o viață lumească lipsită de crezul în „Viața de Apoi”.

Fiecare lucru are doi poli: Unul care se poate vedea și altul care nu se poate vedea, respectiv unul material și altul spiritual. Următorul lucru este sigur: Partea care nu se poate vedea, respectiv cea spirituală a unui lucru, este mai prețioasă, mai influentă, mai mare, mai puternică și mai persistentă decât partea care se poate vedea, respectiv cea materială. Poziția pe care o are sufletul comparativ cu trupul, rațiunea comparativ cu forța musculaturii, electricitatea comparativ cu cablurile, energia comparativ cu materia sunt doar niște exemple ale acestui fapt.

Aspectul cheie al fiecărui sistem de crez bazat pe revelație este „Viața de Apoi.” Viața lumească este o posesie trecătoare și efemeră. Iar fiecare lucru care este temporar, este instabil, imperfect și nepermanent. Viața lumească fără Viața de Apoi este precum trupul lipsit de spirit. Fiecare lucru are un suflet. Iar Viața de Apoi este spiritul vieții lumești. Coranul denumește viața lumească lipsită de crezul în existența Vieții de Apoi ca fiind „joacă și amuzament”. Această viață poate câștiga o semnificație și un scop profund numai atunci când este în relație cu Viața de Apoi.

„Noi nu i-am acordat nemurirea niciunui om care a trăit înaintea ta.” (Enbiya 21: 34)

„Fiecare suflet va gusta moartea.” (Ali Imran 3: 185; 21: 35, 29: 57)

Aceste versete subliniază faptul că legea morții este valabilă pentru toată lumea. Căci legea morții este o lege fizico-biologică. Fie că este profet, fie că este sfânt, nimeni nu poate rămâne în afara sferei de aplicare a acestei legi. Nici Iisus, fiul Mariei, care a fost născut de o mamă muritoare, nu face excepție de la această lege divină universală, ce nu admite vreo modificare sau schimbare.

Pe lângă aceste versete cu privire la natura muritoare o omului, în Coran există și versete care fac trimitere în mod direct la moartea lui Iisus. Iată acel verset care-l face pe Iisus, fiul Mariei să vorbească:

„Şi am fost martor asupra lor atâta vreme cât m‑am aflat printre ei. Şi atunci când Tu mi‑ai luat sufletul, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor!” (Maide 5: 116-118)

Expresia „… atunci când Tu mi-ai luat sufletul” indică faptul că Iisus a trăit și a murit printre susținătorii săi. Este foarte probabil ca Iisus, fiul Mariei să fi fost extenuat după ce a scăpat printr-o modalitate sau alta de crucificare: „Și am făcut Noi din fiul Mariei (Iisus) și din mama lui un semn și Noi i-am așezat pe ei pe o colină roditoare ce este străbătută de izvoare limpezi.” (Muminun 23: 50) „Colina roditoare” din acest verset nu poate fi locul în care Maria l-a născut pe Iisus așa cum afirmă unele cărți de exegeză a Coranului. Căci Iisus, fiul Mariei încă nu fusese trimis ca profet, nu întâmpinase opoziția și dușmănia fiilor lui Israel și nici nu se aflase în situația în care să fie amenințat cu crucificarea și cu moartea. Ca urmare „colina roditoare” din verset este locul unde Iisus, fiul Mariei împreună cu mama lui au locuit după ce au scăpat de pericolul dușmanilor.

Coranul spune următoarele în legătura cu sfârșitul lui Iisus, fiul Mariei: „…Ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva] să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui [Iisus], au fost în îndoială [în legătură cu moartea lui]; ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât.” (Nisaa 4: 157)

Coranul, prin acest verset, condamnă ideea conform căreia evreii au reușit să-l ucidă pe Iisus. Acest verset nu se referă la creștini, ci se referă la evrei, respingând ceea ce ei pretindeau. Crucificarea lui Iisus de către cei răi semnifică izbânda răului. Coranul, prin respingerea acestei teze, susține izbânda lui Dumnezeu împotriva răului.

Dogma crucificării lui Iisus, pe care Paul a introdus-o în crezul creștin, este bazată pe contrastul dintre spirit și trup. Această dogmă conține elemente dualiste și gnostice care susține răutatea absolută a trupului. În același timp această teză consideră chinul ca fiind baza salvării. În ceea ce privește Coranul, acesta nu stabilește nicio relație directă între chin și salvare, ba chiar se opune în fața acestei teze prin a ne învăța următoarea rugă: „O, Domnul nostru! Dă-ne nouă în această viață bunătate și în Ziua de Apoi bunătate.” (Baqara 2: 201)

Coranul atunci când respinge crucificarea spune: „lor li s-a făcut să pară așa/ ci a fost făcut [cineva] să semene cu el.” (Nisaa 4: 157)

În cazul în care se dorește, se pot găsi date istorice care să clarifice aceste expresii închise. În acest sens există surse creștine care vin cu explicații contradictorii. De exemplu în Evanghelia după Petru, care nu este acceptată de către biserică, s-a reținut că lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost dat jos viu de pe cruce. Conform acesteia, Iisus a fost dat jos de pe cruce înainte de a muri. Apoi, după ce a scăpat într-un fel de dușmanii săi, și-a recăpătat libertatea.

Referindu-se la profetul Iisus prin formula „Iisus fiul, Mariei”, Coranul transmite trei mesaje diferite către trei categorii distincte de oameni:

1. Condamnă calomnia pe care aceștia au adus-o asupra persoanei ei, adeverind sarcina Mariei cea neprihănită. Implicit transmite mesajul „Ea a fost o mamă de profet și un simbol al castității.”
2. Creștinilor care cred în Treime. Condamnând și respingând politeismul din expresia „Iisus, fiul lui Dumnezeu”, transmite mesajul „El nu este fiul lui Dumnezeu, ci este fiul Mariei, robul și trimisul Lui”
3. Romei care-l exaltează pe bărbat. Condamnă concepția centrată pe bărbat a Romei prin faptul că îl atribuie pe un bărbat, precum Iisus, care și-a lăsat amprentele asupra istoriei, Mariei, care este o femeie.

La întrebarea „Câte versete există în Coran în legătură mama profetului Muhammed?” răspunsul este un categoric „niciunul”. Așadar, în Coran nu vom da de niciun verset despre Amina, mama Profetului. Drept-credincioșii care consideră Coranul ca fiind Cuvântul divin nu văd nicio ciudățenie în acest fapt. Căci Coranul este o carte divină a cărui sursă este Allah, iar profetul Muhammed nu are nicio contribuție personală asupra conținutului acestuia. Din acest punct de vedere, Coranul este independent de trecutul și viața personală ale Profetului. În acest sens trebuie să menționăm că în Coran nu vom da peste cele mai îmbucurătoare sau cele mai triste evenimente din viața Profetului. De exemplu, Coranul nu menționează nimic despre  moartea soției pe care o iubea foarte mult, moartea unchiului lui protector, clipele de chin pe care le-a trăit timp de trei ani în perioada boicotului, expulzarea lui din Taif cu pietre, căsătoria cu celelalte soții, fiicele pe care le-a pierdut una după cealaltă, nașterea nepoților pe care-i iubea atât de mult, nașterea iubitului lui fiu, Ibrahim, care n-a trăit decât doi ani și moartea acestuia care l-a făcut pe profet să plângă etc.

Având în vedere că în Coran nu există nici măcar un singur verset despre mama Profetului, oare câte versete există în legătură cu Maria?

Au fost menționate despre Maria în mod direct mai mult de 110 versete. De altfel în Coran există și un capitol de 98 de versete al cărui titlu este Maria (Maryam).  De asemenea, pe lângă acestea, trebuie să menționăm și versetele Enbiya 21: 91, Mu’minun 23: 50, Baqara 2: 253, Ali Imran 3: 35-37, 42-47 și Nisaa 4: 156. Iar dacă vom adăuga la aceasta și expresia „Iisus, fiul Mariei” numărul va crește considerabil.