Revelația îl scapă pe om din robia propriilor vicii și a ego-ului corupt și îl determină să-și folosească rațiunea și voința cu toată capacitatea. Pentru a realiza acestea, sunt necesare următoarele:

1. Revelația îi trasează omului limitele și-l învață scopul creării. Astfel omul, datorită acestor limite scapă de incertitudine și simte o liniște sufletească profundă de a se supune unei Autorități supreme. În același timp, acest fapt răspunde nevoii ontologice de siguranță a omului.
2. Revelația îi arată omului propriile lui limite și slăbiciuni. Astfel omul se poate observa și se poate cunoaște în oglinda revelaț Cel care se cunoaște se și știe. Iar cine se știe își cunoaște și Domnul.
3. Revelația îl face cunoscut pe Allah omului. Căci cunoașterea omului de la Allah Însuși are două căi. Prima este prin Cuvântul Său, care este revelația, iar a doua este prin creația Sa, care este natura. Însă revelația nu ne învață numai cum să-L citim pe Allah prin Cuvântul Său, ci ne învață să-L citim și prin intermediul naturii. Din această pricină El nu dă denumirea de aaya (semn) numai propriilor unități coranice, ci le dă și elementelor ce alcătuiesc natura.
4. Revelația îi prezintă omului nevăzutul și Cealaltă Lume care în niciun caz nu pot fi știute prin cunoașterea empirică a omului. Faptul că existența are o dimensiune (cele nevăzute) ce depășește percepția omului este sigură. Dacă omul vorbește fără știință despre acea dimensiune se consideră că face o speculaț Iar acest fapt conduce la apariția de superstiții și de credințe false, adică a unui fel de metafizică falsă. Căci în ceea ce privește Nevăzutul singura sursă de cunoaștere este Allah. Iar știința Lui cuprinde și creaturile ce depășesc percepția umană. Pe scurt, revelația este sursa divină care ne dă de știre din Cunoașterea Lui despre adevărurile (celor nevăzute) ce depășesc percepția umană.