Anii grei ai chemării din Mekka
Primele revelații au fost cele care s-au adresat direct Profetului și care au avut ca obiectiv clădirea comportamentul lui profetic. De exemplu, într-una din primele revelații se cere Profetului se să roage o parte din noapte și să recite revelațiile care-i erau pogorâte, meditând profund la semnificațiile lor (Muzemmil 73: 1-11). Următoarea etapă a constituit-o porunca „scoală și avertizează” care l-a chemat să fie activ și pozitiv (Mudessir 74: 1-2). Îndată ce a primit această poruncă, Profetul a prezentat revelațiile primite începând cu cei din jurul său fără să adauge sau să scoată ceva din acestea. Primii oameni care au crezut în el au fost: soția lui, Hatige, nepotul lui, Ali, sclavul Hatigei, Zeyd, prietenul lui vechi, Ebu Bekr, sclavul etiopian, Bilal și sclavul originar din Imperiul Bizantin ce fusese eliberat, Suheyb.
Unul dintre tinerii care au crezut în mesajul transmis de el, Erkam, și-a transformat casa într-o școală unde se învăța Coranul. În primii ani ai revelației, mulți oameni au ascultat pentru prima oară Coranul și s-au supus lui Allah în această casă. Cu cât numărul musulmanilor creștea, sporea și presiunea mekkanilor asupra lor. Atitudinea mekkanilor față de drept-credincioși se poate rezuma prin următoarele 4 etape: 1. Tăcere, 2. Luare în derâdere, 3. Calomniere și insultare și 4. Atac efectiv și tortură. Această ultimă etapă a luat sfârșit o dată cu emigrarea Profetului către Medina în anul al 13-lea al profeției (622).
Unii drept-credincioși care nu făceau parte dintr-un trib puternic și-au pierdut viața în urma chinurilor. Printre aceștia se nuumărat Zinnire, Yasir şi Sumeyye. Când presiunile și tortura asupra musulmanilor au crescut, un grup de musulmani a emigrat în Etiopia în anul al cincilea al profeției. Autoritățile etiopiene le-au recunoscut statutul de emigrant musulmanilor care au rămas acolo 15 ani, până în anul șapte al calendarului musulman.
În acea perioadă mekkanii politeiști au aplicat asupra musulmanilor rămași în Mekka un embargou foarte strict care a durat trei ani. Obiectivul lor era să-i facă pe drept-credincioși să se delase de noua lor credință și să-i slăbească psihic și fizic, izolându-i de restul lumii. Însă din pricina neînțelegerilor dintre ei, embargoul a eșuat în al treilea an.
Toate aceste condiții grele din Mekka l-au făcut pe Profet să se gândească la alternative. Oare acest loc putea fi orașul Tayif din apropierea Mekkăi? Drumeția pe care a făcut-o Profetul cu acest scop către Tayif s-a încheiat prin alungarea lui cu pietre. Aceasta a fost cea mai grea zi a profeției din perioada mekkană. Nevoit să se întoarcă în Mekka din pricina pericolului de a-și pierde viața, a reușit acest lucru numai datorită protecției unei familii. După această încercare grea, un grup restrâns de băștinași din Medina au acceptat chemarea Profetului. Un an mai târziu a venit la Profet un grup și mai mare care au acceptat și ei chemarea lui și l-au invitat la Medina. După această perioadă au emigrat la Medina mai întâi ceilalți musulmani rămași în Mekka. Când Profetul a pornit către Medina, politeiștii mekkani au pus ca recompensă 100 de cămile pe capul lui. În cele din urmă, Profetul a emigrat la Yesrip (Medina) în anul 622, după o călătorie periculoasă al cărei plan a fost gândit din punct de vedere strategic până la cele mai mici detalii.