Înainte de a primi revelația, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era bun, dar pasiv, însă de îndată ce a primit-o a devenit bun și activ. Atunci când era pasiv, conducătorii mekkani îl ridicau în slăvi, poreclindu-l „cel de încredere” (El-Emin), iar când a devenit activ datorită Coranului, care l-a trezit și i-a făcut și pe cei din jurul său să se trezească, l-au făcut nebun sau au zis că-i posedat (El-Mejnun). Cauza acestui fapt era că se transformase dintr-o persoană retrasă, care nu se amesteca în treaba nimănui, într-o persoană cu misiune ce nu admitea compromisuri și care era gata să-și apere misiunea chiar cu prețul vieții. Înainte de a primi profeția el nu a avut nicio faptă supranaturală sau ieșită din comun. În cazul în care ar fi avut loc, inamicii lui ar fi spus: „Faptul că în trecut a făcut unele lucruri ieșite din comun dovedește că este magician.” Însă ei n-au putut spune acest lucru. În schimb au pretins că el intră între tată și fiu, desparte soțul de soție, iar acestea le face printr-o forță a magiei. Căci noii drept-credincioși, în pofida presiunilor extreme, terorizării și chiar a torturii, nu renunțau la crezul lor. De aceea, politeiștii din Mekka nu puteau să spună decât: „Au fost posedați de demoni!”

Politeiștii mekkani au uneltit împotriva Profetului un plan de atac format din patru etape. La început s-au făcut că nu-l bagă în seamă, apoi l-au luat în derâdere, apoi l-au calomniat, iar în cele din urmă, l-au atacat efectiv și chiar au atentat la viața lui. În plus, când trecea pe drum era scuipat și i se vorbea urât. Ba chiar erau atât de plini de ură încât într-o zi pe când Profetul împlinea rugăciunea la Kaaba i s-au aruncat asupra lui organele interne ale unei cămile.

Însă el a ignorat toate acestea și și-a continuat drumul, ghidat fiind de revelație. După perioada chemării individuale care se baza pe metoda „om la om” și care a durat un timp scurt, a trecut la perioada chemării colective. El îi invita pe mekkani să spună: „Afirmați că nu există altă divinitate în afară de Allah ca să fiți salvați!” Primii care au răspuns chemării lui au fost dintre cei care se plângeau de carențele comportamentale și de nedreptatea existente în societate. Chemarea Profetului care transformase casa lui Erkam într-o școală a Coranului, a avut ecou mai mult în rândul tinerilor, sclavilor, femeilor și a celor nedreptățiți.

O dată cu pogorârea surei numărul 53 (Nejm), care critică vehement statuetele politeiștilor, necredincioșii mekkani au început să atace fizic noua colectivitate de musulmani. Ținta atacurilor erau sclavii și cei care          n-aveau un trib care să le ofere protecție. Văzând că presiunile se intensifică, Profetul i-a sfătuit pe noii musulmani să emigreze în Etiopia unde vor găsi un rege drept. Acest eveniment a avut loc aproximativ în al cincilea an al profeției. Emigranții au rămas acolo timp de 15 ani. După ce a fost cucerit Hayber-ul li s-a permis acestora să se reîntoarcă. Căci cucerirea Hayber-ului a reprezentat unul dintre punctele culminante pentru societatea musulmană din Medina, deoarece prin această cucerire se garantase viitorul societății islamice.