Din punct de vedere al începerii vieții, existența se împarte în două:

1. Existența absolută și eternă: Creatorul, Cel a Cărui existență este absolut necesară și fundamentală. Existența Lui nu are nici început și nici sfârșit pentru că El nu este legat de spațiu și timp, căci El este Cel Care a creat spațiul și timpul. El există prin El însuși și de la Sine. Nu poate fi vorba de inexistența Lui. Nu este nevoie de a căuta metode filosofice și logice pentru a dovedi existența Lui. El își proclamă propria existență, spunând „Eu exist”, atât prin conștiința umană, cât și prin natura Lui. Căci toate cele existente sunt mărturii ale existenței Lui.
2. Existența care a fost creată: toate cele existente cu excepția Creatorului. Existența creaturilor nu este primordială, ci este legată de existența Creatorului. El le poate face să existe atunci când voiește, în locul în care dorește și atât cât consideră. Așa cum este posibilă existența creaturii, așa este posibilă și inexistența acesteia.

Inexistența absolută este imposibilă. Dovada acestui fapt nu este numai existența Celui Care spune „Fii!”, ci și existența Celui Care spune „ nu fi!” reprezintă tot o dovadă a existenței. Căci dacă există careva care să spună „nu”, dincolo de acel „nu” înseamnă că existența există. De asemenea nu poate spune „nu” decât cel care există, iar dacă există acel cineva care spune „nu”, înseamnă că existența există.