Credița înseamnă să te încrezi în Allah, iar credinciosul este cel care se încrede în Allah. Rezultatul firesc al acestei încrederi este să te supui lui Allah   printr-o alegere conștientă. Islam este denumirea acestei supuneri totale și necondiționate.

Unul dintre numele sublime ale lui Allah în Coran este El-Mu’min (Cel care se încrede). Allah s-a încrezut în om și ca urmare El dorește ca și omul, la rândul lui, să se încreadă și să creadă în Allah. De altfel, existența omului este un rezultat al încrederii pe care Allah o are în acesta.

Din (religia) are ca rădăcină termenul deyn (împrumut). Atunci când Creatorul l-a creat pe om nu a luat niciun fel de răsplată de la el. Prin urmare omul Îi este dator lui Allah încă de la naștere. Însă Creatorul nu voiește ca omul să-i plătească vreo datorie. De altfel, acest lucru nici nu este posibil. Căci fiecare suflare nouă pe care omul o ia reprezintă o altă datorie față de Allah. Iar datoria nu se plătește cu datorie. Realizarea faptului că omul Îi este dator lui Allah și acționarea conform acestei conștiințe este considerată suficientă pentru ca datoria lui Allah să fie plătită. Mai mult, celui care își recunoaște datoria față de Allah i s-a promis darul divin, adică viața eternă în Paradis.

Omului i s-a cerut să se încreadă în această promisiune dată de Allah și să creadă în toate mesajele divine pe care El le-a trimis. Căci crezul omului în Allah reprezintă o recunoaștere modestă a încrederii pe care El o are în om.