Haideți să găsim răspunsul la această întrebare recurgând la mărturia istorică și geografică a lumii musulmane.

1. Istoria nu a fost martora asupra exterminării sau a altor forme de degradare a religiilor minoritare din regiunile care fuseseră cucerite de musulmani. Acest comportament binevoitor este valabil și în cazul sectelor care au deviat de la Islam și care și-au arătat opoziția vehementă față de Islam, precum yazidii din Anadol (Turcia de astăzi), druzii din Liban, sikhii din India și bahaii din Iran. În mod contrar, numărul musulmanilor a fost redus la maximum în Spania, în perioada care a urmat celor 800 de ani de existență pe acele meleaguri. În Sicilia a avut loc același lucru. Mai mult, odată ce cruciații au cucerit Ierusalimul în 15 iulie 1092, în două zile nu mai exista niciun musulman. Trebuie menționat că atunci trăiau în acel ținut sub guvernarea musulmanilor un număr însemnat de evrei și creștini, până la intrarea acestora din urmă în Ierusalim.
2. Nu există nicio dovadă, nici în istorie, nici în timpurile noastre asupra faptului că nemusulmanilor li s-a interzis accesul în lăcașurile lor de adorare din țările guvernate de musulmani. De-a lungul istoriei, au existat opt fortărețe construite, precum cea din Basra, Kufa, Cairo și din Kairuan. Musulmanii au ridicat aceste orașe pe câmpuri drepte unde nu existau fundații anterioare. Este un fapt dovedit istoric că minoritățile religioase puteau să-și manifeste practicile proprii în lăcașurile de cult din cadrul acestor orașe. Următoarele cuvinte aparținând lui Amin Maalouf, creștin din Liban, specialist în literatură, confirmă acest lucru: „Dacă strămoșii mei nu ar fi fost creștini într-o țară guvernată de musulmani, ci musulmani într-o țară guvernată de creștini, nu cred că își mai puteau continua traiul în orașe și sate în liniște și pace timp de 14 secole, fiind protejați atât ei, cât și credința lor de către guvernatori”.
3. Coranul garantează nemusulmanilor exercitarea propriilor lor drepturi, chiar și în țări conduse de musulmani. (Maida 5: 43, 47). Coranul vorbește despre iudei, creștini și musulmani astfel:

„Fiecăruia dintre voi Noi i‑am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v‑ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v‑a dat. Deci întreceţi‑vă în plinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înştiinţa despre cele asupra cărora aţi avut păreri deosebite!” (Maida 5: 48).

Acest verset nu numai că aprobă trăirea în același loc a enoriașilor diferitelor religii, ci garantează punerea în practică a drepturilor și a libertăților lor.