Termenul fitrah („fire”) denotă „temperamentul natural al omului”. De asemenea, firea unui lucru denotă proprietățile naturale pe care le-a primit acel lucru încă de la creare. Cu alte cuvinte, însușirile constructive ale unui lucru poartă numele de „fire”. Coranul făcând trimitere la „firea naturală asupra căreia Allah a creat omenirea” (Rum 30: 30), înregistrează că omul în esență este o creatură bună. Firea este acel ceva care fusese plasat într-un lucru și pe care-l găsim atunci când descojim acel lucru. Cu alte cuvinte, putem spune că firea este programul divin pe care Allah l-a plasat în om încă de la creare. Atunci când este vorba de o fire, fără îndoială că este vorba și de un Creator care acționează asupra lucrurilor într-un mod real și activ.

Firea constituie una dintre noțiunile cheie în înțelegerea problemei răului. Postulatul „Fiecare lucru deține o fire” implică în mod obligatoriu faptul că „fiecare lucru a fost creat cu un scop”. A utiliza un lucru în scopul pentru care a fost creat se consideră „bunătate”, iar a-l utiliza în alt scop se consideră „răutate”. Iar acest rău, cu cât se îndepărtează mai mult de la scopul pentru care a fost creat, cu atât este un rău și mai mare. Prin urmare, este evident că răul care iese la iveală nu este cauzat de crearea acelui lucru, ci este cauzat de utilizarea acelui lucru în alt scop decât cel pentru care a fost creat.

Creaturile indică prin propriile lor firi, faptul că au fost create de un Creator. Dacă ar fi să folosim termeni tehnologici, firea lucrurilor este „formatul divin.” Allah Cel Care creează din nimic, atunci când a creat lucrurile și-a pus ștampilă asupra lor. Formatarea lucrurilor care reprezintă ștampila divină ne face posibilă denumirea acestora. Cu alte cuvinte, firea este în relație cu generozitatea lui Allah arătată fiilor lui Adam, care constă în „învățarea denumirilor” lucrurilor și ale obiectelor (talimul esma). Dacă Allah nu le-ar fi dat creaturilor firea, acestea n-ar fi avut o personalitate sau identitate. Iar dacă aceste creaturi n-ar fi avut o identitate, n-am fi avut posibilitatea să le denumim. Versetul în care s-a folosit în locul termenului fitra („fire”) termenul sibga („vopsea”), ne ajută să înțelegem firea:

„[Aceasta este] vopseaua lui Allah! Şi cine poate da o vopsea mai frumoasă decât Allah?! Noi Lui Îi suntem slujitori!” (Baqara 2: 138)

„Toată Preamărirea este numai lui Allah, Creatorul (Dătătorul firii) cerurilor şi pământului din nimic.” (Fatir 35: 1)