Crezul în Viața de Apoi este al doilea principiu de bază, după crezul în Allah. Coranul menționează cele două elemente de bază laolaltă, încât o rațiune edificată de revelație nu și-l poate imaginea pe unul dintre ele fără celălalt.

Care este motivul acestui fapt? Pentru că dacă nu există crezul în Viața de Apoi, crezul în Allah nu va mai fi reflectat în mod concret în viața omului. Crezul în Allah care ține de suflet nu poate fi transformat într-o atitudine din viața cotidiană a omului decât împreună cu crezul în Viața de Apoi. De altfel, crezul în Viața de Apoi stă și la baza noțiunii de taqwa, care înseamnă conștientizarea responsabilității față de Allah.

Omul este responsabil în fața lui Allah. Tot această conștiința este cea care-l conduce pe om către un comportament moral. Însă conștiința omului față de Allah dă naștere „conștiinței morale” din lumea faptelor numai atunci când acesta crede în Viața de Apoi. Responsabilitatea este o alegere conștientă, în timp ce iresponsabilitatea se află la polul opus.

Pentru a-l determina pe om să-și facă alegerea în mod responsabil este absolut necesară existența sancțiunii. Această sancțiune se concretizează prin pedepsirea acțiunii iresponsabile și premierea celei responsabile. Căci în cazul în care nu există vreo sancțiune, omul nu mai are niciun motiv rezonabil de a opta pentru un comportament responsabil, care necesită greutăți. Într-o lume în care cel care aduce apa și cel care sparge ulciorul de apă sunt tratați la fel, cu siguranță că nimeni nu va mai dori să aducă apa. De asemenea nu pot fi egali cei care își trăiesc viața, având în vedere limitele impuse de Allah, cu cei care își urmează poftele sufletului și viciile.

„Acela care a căutat mulţumirea lui Allah să fie la fel ca acela care şi‑a atras mânia lui Allah şi [al cărui Sălaş] va fi Gheena? Şi ce neplăcută menire!” ( Ali Imran 3: 162)